Secţia de istorie modernă şi contemporană a Muzeului Dunării de Jos cuprinde documente, fotografii, ziare, planuri, numismatică (monede, bancnote, medalii, sigilii) şi obiecte ce reflectă istoria meleagurilor călărăşene, activitate economică, socială şi culturală din această parte a ţării. Pentru acestea menţionăm: planul de regularizare întocmit în anul 1851 de inginerul Scarlat Popovici, pentru oraşul Călăraşi; hrisovul de eliberare al oraşului Călăraşi de sub tutela epitropiei Spitalului Colţea (24 septembrie 1852) dat de domnitorul Barbu Ştirbei, vechi vederi ale oraşului Călăraşi din perioada interbelică, documente privind iluminatul public, alimentarea cu apă, activitatea economică, învăţământul public, spectacole, vizite ale diferitelor personalităţi politice, diferite obiecte ce au aparţinut personalităţilor călărăşene etc. (ex. Vasilescu-Vasia).
Din istoria orașului Călărași
Zona de câmpie şi Valea Dunării s-au evidenţiat ca drumuri active de legătură, de-a lungul cărora frecvenţa aşezărilor a crescut în sec. XV-XVI.
Referitor la satul Lichireşti, în jurul căruia se va dezvolta ulterior târgul şi oraşul Călăraşi, numele său provine aşa cum afirmă Pompei Samarian, de la hramul primului lăcaş de cult creştin ridicat aici cu mult înainte de 1600 - ,,Sfântul Nicolae al Mirei Lichiei,,. De aici de la biserica Lichiei îşi vor lua numele localnicii, care se vor numi lichireşteni, iar aşezarea Lichireşti.
Satul Lichireşti a fost proprietatea postelnicului Dragu de la Slătioara, care la sfârşitul sec. al XVI-lea îl stăpâneşte împreună cu iezerul şi bălţile din jur. Este atestat documentar la 25 iulie 1630, când domnitorul Radu Leon trimite la Lichireşti o comisie formată din şase boieri pentru a soluţiona un litigiu privind pe rumânii din satele Crăceni şi Lichireşti, litigiu ce data de pe vremea ,,legăturii,, lui Mihai Viteazul.
Jumătate din moşie, Dragu postelnic, o dăruieşte ca zestre fiicei sale Despina, căsătorită cu marele logofăt Vlad Rudeanu, care, la 1636 deschide procesul cu Ivaşcu vornic de la Crăceni, în privinţa rumânilor de pe moşie având câştig de cauză. Fărâmiţată prin mici vânzări, moşteniri şi danii de zestre moşia Lichireştilor ajunge la 1679 în proprietatea postelnicului Constantin Preotescu, care prin cumpărări o întregeşte. Acesta, la rândul său, vindea la 13 martie 1681 moşia marelui spătar Mihail Cantacuzino. Acesta, în jurul anului 1704, dăruieşte moşia şi satul Lichireşti mănăstirii Colţea, ctitoria sa, pentru ,,întreţinerea şi chiverniseala spitalului mănăstirii".
O categorie aparte au reprezentat-o călăraşii ştafetari, care făceau serviciul de curieri, înlesnind transportul corespondenţei între Bucureşti şi Constantinopol. Aşezaţi aici în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, foarte probabil la sfârşitul sec. al XVII-lea, după terminarea serviciului militar se stabileau în partea locului, cu timpul aşezarea începând a fi cunoscută sub denumirea de satul călăraşilor sau mai târziu Călăraşi.
Cea de-a doua aşezare componentă astăzi a municipiului Călăraşi, satul Craceni, îşi va schimba numele după 1630, fiind cunoscut acum în documente, sub denumirea de Măgureni. Va continua să se dezvolte în strânsă legătură cu Călăraşiul, al cărui cartier avea să devină în anul 1852, atunci când se aplică planul de sistematizare al oraşului.
Din analiza documentelor aparţinând sec. XV-XVIII rezultă că ocupaţiile de bază ale locuitorilor călărăşeni erau agricultura (se cultiva grâu, orz, mei), creşterea animalelor, a albinelor şi pescuitul.
Prin hrisovul din 24 septembrie 1852 emis de domnitorul Barbu Ştirbei, oraşul se va elibera de sub tutela mănăstirii Colţea, luând denumirea de Ştirbei până în 1881, când va reveni la denumirea iniţială de Călăraşi.