17 ianuarie 1960, Iaşi 

Studii: Liceul de Artã “Octav Bãncilã”, Iaşi, promoţia 1979

Expoziţii de grup: 1977-Iaşi; 1978-Cluj; 1980_Paşcani

Participãri la tabere de creaţie: 1976-Tg.-Jiu 

          Maria Bogatu are o anumită apetenţă pentru ciclul cristologic şi pentru cel mariologic, între aceste două limite integrând alte personaje biblice cum sunt Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfâtul Ierarh Nicolae, Sfâtul Grigore Palama, Sfâtul Gheorghe, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfâtul Dumitru.

        Maria Bogatu este artista preocupată de elementul antropomorf evocat mai ales în desene reprezentând studii după model. Linia sa este sigură fără a elimina naturaleţea atitudinii şi stăpânirea mijloacelor de expresie plastică ale corpului uman. Studiul în atelierul maestrului Aurel Nedel, pasiunea şi tenacitatea tinerei de atunci, aspirantă la Institutul Nicolae Grigorescu au determinat-o la anumite performanţe plastice în realizarea crochiurilor. Când le priveşti ai sentimentul că în faţa ta se află un artist ajuns la deplină maturitate creatoare. Portretele surprind ceea ce este caracteristic fizionomiei personajului reprezentat, iar naturile statice reprezentând flori şi drapaje, în nuanţe de griuri, adesea ton în ton, sunt la înălţimea cerinţelor plastice ale unui cunoscător al domeniului.

 Numeroasele imagini evocându-l pe Iisus, ca intercesor între lumea materială şi cea imaterială, au reprezentări conforme canonului bizantin în ipostazele când acesta se roagă pentru iertarea păcatelor noastre sau când suferă propria-i răstignire cu coroana de spini înconjurându-i capul. În aceeaşi notă de seriozitate sunt realizate şi tipurile Fecioarei Maria Panaghia şi Hodighitria, însă cel mai des artista abordează icoana Maicii Domnului numită Eleusa, adică iubitoarea, cea care îl ţine pe copilul Iisus lipit de obrazul ei. Una dintre cele mai frumoase imagini este Naştere lui Iisus, scenă unde sunt cuprinse două aspecte diferite dar relaţionate prin desfăşurarea cronologică: noul născut în iesle şi îmbăierea pruncului. Abilitatea Doamnei Bogatu pentru compoziţiile complicate, deseori pentru culori puternice în tratarea fondului şi a anumitor componente vestimentare iese în evidenţă. Roşuri şi albastruri care devin expresia trăirilor interioare, contradictorii ale plăsmuitoarei lor pe suporturile de pictat în tehnica temperei contribuie la accentuarea punctelor unde se desfăşoară acţiunea scenei devenită de interes.

           Adeseori se observă o anumită detaşare involuntară de principiile artei culte bizantine şi apropierea de formalismul picturii catolice din reproducerile actuale. Preferinţa pentru scene mai ales nou testamentare, dat şi pentru cele veterotestamentare îi aduc aprecierile noastre şi admiraţia publicului larg. 

                                                                      ANA AMELIA DINCĂ