Aşezarea eneolitică de la Sultana-Malu Roşu reprezintă un caz special în contextul eneoliticului românesc. A fost primul sit gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii ‘20 ai secolului trecut. Cercetările au fost începute de către Ion Andrieşescu şi Vladimir Dumitrescu (student pe atunci), reprezentând o primă afirmare a şcolii de arheologie din România, ale cărei baze sunt legate de activitatea lui Vasile Pârvan.

Ulterior, după 1970 şi până la mijlocul anilor ’80, aşezarea a fost cercetată aproape în întregime de către Constantin Isăcescu (iniţial la Muzeul Judeţean Giurgiu, iar mai apoi la Muzeului Naţional de Istorie a României) şi Cornel Hălcescu (Muzeul de Arheologie Olteniţa). Din păcate rezultatele acestor cercetări au rămas necunoscute. A rămas în schimb materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea sa face din Sultana-Malu Roşu un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice. Amintim în primul rând tezaurul din obiecte de aur, cel mai mare descoperit la nord de Dunăre, format din trei figurine antropomorfe, saltaleoni şi un lănţişor format din şapte verigi în greutate totală de 36,170 gr. Dintre piesele ceramice se detaşează „Vasul cu Îndrăgostiţi” de la Sultana, fără îndoială una dintre capodoperele artei preistorice, cu nimic mai prejos de celebrul “Gânditor” de la Cernavodă. Pe fundul unei străchini decorată cu romburi albe şi roşii în reţea, este modelat un cuplu şezând pe un fel de băncuţă. Bărbatul ţine pe după umeri femeia care are braţele aşezate pe pântec. Simbolistica acestei piese ne trimite spre o adevărată temă mitică a societăţii gumelniţene care dă numele vasului respectiv: „Vasul cu Îndrăgostiţi”. Se remarcă şi alte piese deosebite: două vase antropomorfe modelate în forma corpului uman, splendid decorate cu motive geometrice pictate cu alb şi roşu. Mai amintim două capace cu protome de cornute pe margini, ce aveau modelate pe ele figurine umane şi reprezentau teme cultice complexe legate probabil de anumite evenimente agrare. Un vas zoomorf, pictat cu alb şi roşu are modelat un realist cap de pasăre.

Au fost cercetate cel puţin unsprezece locuinţe de suprafaţă, de dimensiuni relativ mici, rar depăşind 4 m lungime şi 3 m lăţime (una singură avea 7 x 4 m), orientate nord-sud. Unele aveau podele din lut amenajate pe un pat din bârne, iar vetrele, nelipsite din case, erau plasate de obicei în colţul de nord-vest. Pereţii aveau stâlpi de lemn cu împletitură de crengi pomostite cu lut, iar acoperişul era probabil din stuf. Aşezarea a avut şi un şanţ de apărare, adânc de circa 6 m, care era dublat spre interior de un val de pământ cu o înălţime de aproximativ un metru şi o lăţime de 3–4 m lăţime.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele descoperiri remarcabile identificate la Sultana-Malu Roşu.

Cercetările arheologice din acest sit au fost reluate din iniţiativa Muzeul Dunării de Jos Călăraşi în anul 2001, pe fondul degradării permanente a aşezării de tip tell Sultana-Malu Roşu. Această cercetare a fost concepută sub forma unui proiect intitulat Dinamica locuirilor neo-eneolitice pe Valea Mostiştei, pe lângă cercetarea sitului de la Sultana-Malu Roşu vizându-se şi cercetarea întregii văii a Mostiştei, între localităţile Mânăstirea şi Tămădău.

Muzeul Dunării de Jos Călăraşi a finanţat cercetărilor efectuate în cele 3 campanii arheologice (2001, 2002, 2003, 2004, 2005), desfăşurate până în prezent.

Caracterul săpăturilor a fost unul de salvare datorită stării precare de conservare aşezării eneolitice. Totodată, s-a încercat realizarea cercetării după cele mai înalte standarde arheologice existente, în limita posibilităţilor financiare. Astfel, având în vedere experienţa acumulată pe alte şantiere arheologice din România (de exemplu cercetările din cadrul programului româno-britanic Southern Romanian Archaeological Project), în campaniile 2001-2002 s-a realizat o secţiune magistrală în vederea verificării stratigrafiei tell-ului eneolitic, precum şi prelevarea unor probe pentru analize micromorfologice, sedimentologice şi palinologice. Încă de la început situl arheologic în discuţie a beneficiat de o ridicare topo., necesară desfăşurării cercetărilor în bune condiţii. Menţionăm de asemenea că, în campania 2002 şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu a beneficiat de prezenţa unor specialişti de la Universitatea Bayreuth - Germania, în scopul prelevării unor probe de cărbune, pentru realizarea unor datării C₁₄. De asemenea în campania 2005 au fost prelevate probe pentru datare arheomagnetică din pereţii locuinţei L2.

În ultimele trei campanii arheologice, proiectul a vizat continuarea cercetărilor în vederea salvării vestigiilor eneolitice din cadrul tell-ului Sultana-Malu Roşu. Totodată, săpătura arheologică din situl în discuţie, a fost extinsă într-o zonă din limita de sud-vest a aşezării, care nu fusese afectată de vechile săpături. Cu această ocazie au fost deschise două suprafeţe de 6 x 6 m, notate Sx şi Sy (împărţite în carouri de 2 x 2 m, notate cu litere de la A la F), într-o zonă în care fusese aruncat pământul din vechile săpături (anii ’67-‘80). Totodată s-au realizat o serie de prospecţiuni geofizice pe terasa de vis-a-vis de tell de către specialiştii Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia, în vederea identificării necropolei aşezării şi a altor locuiri secundare din perimetrul tell-ului eneolitic. Rezultatele acestor prospecţiuni au fost deosebite.

De asemenea, s-au realizat şi o serie de cercetări în sistem field-walking, pe terasa amintită şi pe malurile lacului Mostiştea. Pentru o bună desfăşurare a cercetării de teren, suprafaţa terasei a fost împărţită în carouri de 50 x 50 m, în acest scop realizându-se borne de ciment. Dintre rezultate amintim doar descoperirea unui bordei neolitic (cultura Boian, faza Vidra) în punctul Valea Spre Enescu (cca. 350 m sud-vest de tell) şi identificarea aşezării Boian, faza Giuleşti, descoperită în anii ’50 de Niţă Angelescu în punctul Bornele Regale; punct situat la cca. 250 m sud-est de tell.

În campaniile 2003-2005 în cele două suprafeţe Sx şi Sy, au fost cercetate 3 locuinţe de suprafaţă. Dintre acestea se remarcă locuinţa incendiată L2. Aceasta reprezintă un complex excepţional din punct de vedere arheologic, atât prin cantitatea de materiale arheologice descoperită cât şi prin elementele de arhitectură surprinse (pereţii în elevaţie, structuri adiacente gen poliţe, găuri de par, alte elemente de construcţie bine conservate). Dintre materialele arheologice descoperite amintim doar cele peste 120 de vase întregi sau reîntregibile, 150 unelte litice, 50 greutăţi de plasă, 20 unelte os/corn, unelte de aramă, piese de podoabă (pandantive, mărgele) şi un pandantiv de aur. La acestea se mai adaugă o „măsuţă” de piatră pe soclu de lut ars, conservată in situ, adusă la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi pentru a fi cercetată şi expus. De asemenea amintim cantitatea mare de seminţe carbonizate descoperite (unele dintre acestea în vase) completează registrul descoperirilor de la Sultana-Malu Roşu.